O dilemă de identitate: Țigan sau Rom?

Consider că această problemă ar putea avea o rezolvare simplă: revenirea la denumirea de „țigan”, un termen care îi reprezintă istoric și care le face cinste (conform definiției de pe Wikipedia).

Doresc să relatez o experiență personală petrecută în urmă cu mai bine de un an. Stăteam de vorbă cu un membru marcant al unei comunități de romi despre problemele cu care se confruntă aceștia. La un moment dat, a trebuit să fac referire la etnia sa. În mintea mea, eram preocupat să nu folosesc cuvântul „țigan” pentru a nu-l jigni, însă, în același timp, simțeam că folosind termenul „rom” comiteam o altă eroare de adecvare. Astfel, am rostit pe un ton scăzut și ezitant: „etnia romă”.

Interlocutorul m-a corectat imediat, cu o mândrie evidentă: — Să știi că eu sunt țigan, nu rom! Asta cu „romul” este o prostie. Țigan sunt eu, țigan a fost tata și așa a fost tot neamul nostru.

În glasul lui se citea onoarea de a-și asuma originile, iar răspunsul lui m-a pus serios pe gânduri. De ce am ales să îi numim „romi”?

Îi întreb pe cei care au propus această schimbare terminologică (o nerespectare flagrantă a istoriei): le-a fost rușine de propriile origini? Au simțit nevoia să își ascundă frustrările sub un nume nou? Cât de mult i-a ajutat, în realitate, această modificare?

Mai mult, trebuie să ne întrebăm cât rău a produs poporului român această confuzie, pe care străinii o fac adesea, uneori în mod tendențios sau malițios. Dacă inițiatorii acestei schimbări s-ar fi consultat cu membrii propriei etnii, ar fi înțeles, probabil, că forțarea unei noi denumiri poate face mai mult rău decât bine. Se poate reveni la denumirea de „țigan” fără a aduce prejudicii nimănui, respectând astfel adevărul istoric și identitar.

Dan Molnar