Oficial, nu se ascunde nimic. Neoficial… e greu să nu te întrebi de ce niște oameni care pretind transparență preferă modalitatea de plată care lasă cele mai puține urme. Mai ales într-o clasă politică deja celebră pentru creativitatea contabilă și talentul de a transforma banii publici în mistere bugetare.
Sumele forfetare sunt, în teorie, destinate activității parlamentare. În practică, lipsa oricărei trasabilități face imposibil de știut dacă acești bani merg înspre serviciile pentru alegători sau înspre “serviciile pentru ei înșiși”. Fără bonuri, fără extrase bancare, fără responsabilitate — doar o valiză invizibilă de cash care circulă nestingherită.
În timp ce românii de rând sunt monitorizați la fiecare tranzacție, politicienii își păstrează privilegiul de a opera într-o frumoasă zonă de penumbră financiară. Un loc în care totul e perfect legal, dar nimic nu e cu adevărat verificabil. Și unde mereu rămâne loc pentru… interpretări.